Victoria Dunford, despre caritate, destine schimbate și medalia oferită de regina Elizabeta a Marii Britanii!

de | oct. 9, 2020 | Comunitatea independenta | 2 comentarii

Femeia asta e un fenomen pentru mine! Și am ținut s-o cunosc, deși drumurile noastre aparent nu se intersectează. Eu vin din România, ea – din Republica Moldova, eu ajut diaspora românească din Germania, ea, prin intermediul ajutoarelor oferite de Marea Britanie – îi ajută pe cei rămași acasă, în țara sa de origine. Și totuși avem ceva în comun… Știți ce m-a impresionat cel mai mult la ea? Simplețea! Această femeie fenomen mi-a spus cu atâta sinceritate într-o discuție privată – fie că am mers desculță pe ulițele satului de baștină, fie că am călcat pe holurile palatului Buckingham, tot eu am rămas! Când am apelat-o era în Moldova, prinsă până peste cap în rezolvarea problemelor altor oameni, dar și-a găsit timp pentru o discuție cu mine.

Îi spune Victoria Dunford și este femeia care a pus bazele asociației MAD-Aid, asociație care se descifrează „Make A Difference” (Fă diferenţa, n.r.), şi „Medical Aid Deliver” (Livrarea ajutorului medical, n.r.). Astfel, datorită acestei femei, Republica Moldova a primit ajutoare materiale estimate în tone de mobilier şi echipament medical, dar şi echipament specializate (scaune rulante, cârje, cadre de mers etc). A adus îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite şcolare, produse alimentare şi aparate casnice la mii de copii din mai multe localităţi. A echipat cu mobilier Centrul Comunitar Mihăileni şi a contribuit la deschiderea unui cabinet stomatologic la şcoala din Nisporeni. Dar cel mai mare proiect cu care se mândreşte este Complexul Phoenix din Râşcani, destinat copiilor cu necesităţi speciale. Toate aceste eforturi au fost remarcate de însăşi regina Marii Britanii Elizabeta a II-a care a decorat-o cu distincţia “British Empire Medal”, pentru toată activitatea ei în susținerea copiilor cu nevoi speciale din Republica Moldova. O viaţă cât zece, care merită tot respectul și admirația!

În copilărie mi-am dorit să devin medic și să salvez oameni. Medic așa și nu am devenit dar am ajuns să slavezi oamenii prin intermediul acțiunilor de caritate. Totul a pornit de la replica soțului meu englez, care a spus că spitalul în care era internată mama mea arăta mai rău decât spitalurile din timpul celui de-al doilea război mondial. Un an mai târziu am început să activez într-un spital din Marea Britanie și am trăit un adevărat șoc. Pentru mine era un hotel de elită și nicidecum o instituție medicală. În ziua când administrația spitalului a aruncat 30 de paturi, practic noi, din motiv că le expira termenul m-am gândit ce frumos ar fi dacă aceste paturi ar ajunge la spitalul unde mama mea era frecvent internată în secția de Cardiologie… Soțul m-a încurajat și de aici a început totul, cu un camion-două de ajutoare pe an, care ulterior s-au transformat în mii de proiecte… Așa s-a născut Organizația MAD-Aid, din dorința de a aduce acasă mobilierul considerat învechit al englezilor, dar atât de util spitalelor noastre. Au urmat ani de muncă, stres, emoții de tot calibrul. Cert e că pe lângă alte proiecte frumoase, am reușit să îmi înfăptuiesc cel mai mare vis la meu – să deschid Complexul Phoenix, pentru copii cu nevoi speciale, ce are două subdiviziuni – Centrul de Zi și Departamenul de Intervenție Timpurie și Reabilitare. Nu este doar meritul meu, ci este meritul diasporei, care mă ajută să lupt și să merg înainte. Chiar și în perioada de pandemie am contribuit împreună cu alți doi moldoveni stabiliți peste hotare la susținerea medicilor din prima linie din Moldova, prin intermediul campaniei lansate „Împreună pentru Voi”. Astfel, au fost colectate cinci milioane de lei, dar și ajutoare pentru lucrătorii medicali și spitalele din Moldova.

Mulți mă întreabă cum arată o zi din viața mea. De fapt viața mea se împarte între două țări – Moldova și Marea Britanie. Și dacă tot mai prins aici, în Moldova, pot zice cu certitutine că ziua mea începe cu mult înainte de răsăritul soarelui și se termină târziu după miezul nopții. Dar nimic nu se compară cu emoțiile pe care le trăiesc când intru pe uşile centrului Phoenix și îi aud de departe pe copii care de la geam strigă că „vine Victoria”. Mă întâlneşte Vadim şi în câteva minute chiar dacă nu poate vorbi îmi “povesteşte” tot ce face. Mă apropii de fete, le cuprind şi Natalia care nu mişcă mânuţele afectate după terapii intense, acum este determinată să ajungă până la mine. Salut colegii şi încerc să merg mai departe, la etajul doi ca să îi salut pe ceilalţi, însă doar o privire spre băieţi mă ţintuieşte. Aşteaptă şi ei să fie îmbrăţişaţi. Mă gândeam că fiind bărbaţi să nu îi intimidezi, însă în privirea lor văd că sunt copii care necesită în primul rând dragoste. Mă întorc le ofer o îmbrăţişare tuturor. Îi privesc şi mă întreb, dacă Regina Marii Britanii ar vedea acești copii, pentru care am fost decorată cu distincţia „British Empire Medal”, oare cum ar reacţiona și ce le-ar spune unor copii moldoveni pentru care statul englez a făcut atâtea donaţii? Ajung în birou. O sumedenie de probleme adunate pe parcursul ultimelor trei săptămâni, aşteaptă să fie rezolvate. Însă scopul rămâne mereu acelaşi – să adun bani în MAD-Aid, pentru complexul Phoenix, pentru transfer de echipament, că uite depozitele sunt încărcate şi iarăşi e timpul să trimitem un camion. Timpul zboară repede şi noi trebuie să reuşim cu organizarea convoiului – liste, doleanţe, logistică, planificări. Nu mai menţionez de zecile de mailuri şi mesaje care necesită atenţie, printre ele mesajul disperat al unei familii care te-a văzut undeva pe facebook sau în ziare şi speră că doar tu poţi face minuni. Mesajele asta până şi acum mă lasă înţepenită. Termin munca și mă pomenesc că de ore bune în centru nu este țipenie de om. Și atunci vinovată mă ridic de pe scaun, urc la volan și merg să o îmbrățișez pe mama, care sigur mă așteaptă de dimineața, pentru că știe, a doua zi urmează să revin în Marea Britanie.

Complexul Phoenix este copilul meu, care prin nivelul de re-construcție a devenit un model nu doar pentru țara noastră, ci și înafara acesteia. Deschis acum cinci ani este casa de zi a copiilor cu nevoi speciale. Ce însemnă asta? Că zilnic aducem la centrul copii din opt localități pentru a le oferi educație, deprinderi de viață, socializare, tratament, alimentare, activități etc. În 2016 am deschis centrul de Intervenție Timpurie și Reabilitare, în cadrul căruia au primit tratament peste 800 de copii și au fost oferite 16138 de terapii gratuite până la finele lui 2019. Aici copii primesc kinetoterapie, logopedie, camera senzorială, psiholog, medic terapeut care face programele individualizate pentru fiecare copil. În 2019 am deschis centrul de plasament pentru adulți, unicul în țară după echipamentul specializat disponibil, nivelul de instruire a îngrijitorilor, și ambianța – „ca acasă”, cu băi specializate în fiecare odaie, TV, internet și multe alte facilități. Planul meu pentru 2020 – 2021 este să deschidem Bazinul Phoenix, care va oferi servicii de hidroterapie copiilor cu nevoi speciale, plan care întâmpină multe dificultăți din cauza situației actuale. Apelul meu, prin acest articol, este către toți oamenii de bună credință care vor să se alăture acestei inițiative nobile și vor să susțină și să ajute atâtea suflete chinuite de soartă. Pentru mai multe detalii accesați https://www.facebook.com/complexulphoenix/

Personal găsesc această inițiativă mai mult decât minunată, de aceea, încurajez să ne unim pentru a contribui la schimbarea destinelor celor mai nefericiți ca noi! Cine ni se alătură?

2 Comentarii

  1. Multumesc xx

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest