Summitul a avut loc acum două luni, dar ecoul lui și-acum mai este viu… Mă caută femeile care au fost la acest eveniment, iar ceea ce aflu, îmi dă de înțeles că ideea organizării acestui eveniment, de o asemenea amploare a fost una corectă. Și mă simt mândră de faptul că nu am renunțat. Altfel, cum aș fi aflat povestea Simonei Ignatescu, o româncă stabilită în Germania de mai bine de patru ani. Iar ceea ce-mi povestit ea, îmi întărește convingerea că am pornit pe drumul corect al reintegrării.
„Doamnă Viorica, vă cunosc de aproape trei ani. De fapt „vă cunosc” e doar un fel a spune. Mai bine zis, vă urmăresc toate postările, pentru că ceea ce scrieți este mai mult decât util, e indispensabil fiecărui român care vrea să răzbească în țara asta. Mi-ați trezit interesul pentru că, de vreme ce nu am permis auto, am început să acumulez informații legate de acest subiect. Dar nu comentam niciodată. Preferam să rămân în anonimat decât să mă fac cunoscută. Nu știu de ce…!
Tot datorită dvs., am cunoscut comunitatea Mastermind. Și cu fiecare zi descopeream că nu sunt unica persoană care trece prin momente dificile în viață. Nici integrarea mea în Germania nu a fost una ușoară, din această cauză am trecut prin stări de depresie și anxietate. Dar unii au parte de momente și mai dificile decât mine.
Apoi am intrat în grupul „Independenta – o femeie în drum spre succes și împlinire” și acolo am aflat despre Summitul „Povestea ta este povestea noastră”. Recunosc, inițial m-am entuziasmat. Am văzut în acest summit „o ieșire la lumină”, dar cu cât mă entuziasmam mai mult, cu atât mă speriam mai tare. În imaginația mea, femeile care au dat curs invitației sunt de adevărat succes – cu carieră și afaceri aici în Germania. Cine sunt eu pe lângă ele? O simplă angajată a unui restaurant? Și soțul era de aceeași părere, așa că m-am domolit. Dar nu pentru mult timp.
Tot în acest grup l-am cunoscut pe Radu-Sorin Stan, care posta diferite chestii interesante legate de psihologie și cu care discutam uneori în privat despre stările mele de anxietate. Iar într-o zi el a sponsorizat un bilet pentru summit. M-am înscris în concurs fiind sută la sută sigură că nu-l voi câștiga. Eu niciodată nu am câștigat nimic. Dar în ziua extragerii am fost telefonată de Radu, care m-a întrebat dacă nu cumva mi-am cumpărat deja un bilet, pentru că eu îl câștigasem pe cel oferit de el. Cum? Incredibil. Nu îmi venea să cred! M-am bucurat enorm și am început să caut femei de prin apropiere cu care să vin împreună la summit. Așa am cunoscut-o pe Cătălina, care locuia într-o localitate învecinată. Și împreună am descoperit-o pe doamna Maria, care s-a oferit să ne aștepte în alt oraș mai apropiat și de acolo să venim împreună cu mașina dumneaei.
Și iată că a venit ziua summitului. Ca să fim la ora 9.00 la eveniment a trebuit să pornesc de-acasă de la ora două noaptea. În mod normal pentru a ajunge în localitatea Cătălinei făceam cu autobuzul 10 minute. Eu l-am parcurs pe jos o oră și jumătate pentru că drumul principal era închis, iar la ora respectivă nici un mijloc de transport nu circula. Așa că a trebuit să merg noaptea printr-o pădure. Mergeam cu frica în sân. Și de parcă frica mea nu era prea mare, am mai auzit și niște lupi urlând. O Doamne! Nu vreau să vă redau ce-am simțit în acel moment. Dar am mers mai departe! La Cătălina am ajuns pe la vreo ora 5.00 dimineața, după trei ore de mers pe jos, în loc de 10 minute cu autobuzul. Dar întâlnirea noastră și-a meritat tot efortul. Până la summit ne-am împrietenit astfel încât credeam că ne cunoaștem de-o viață. Mulțumesc Providenței pentru asta.
Summitul a fost total diferit decât ceea ce mi-am imaginat! Femei sufletiste, zâmbitoare, care se îmbrățișau și se salutau la tot pasul. O atmosferă caldă și prietenoasă. Recunosc, m-am topit toată de atâta bunătate câtă domnea în aer. Dar cu toate acestea nu am îndrăznit să mă apropii de dumneavoastră, doamna Viorica. Încă nu găsisem în mine acel curaj.
După summit totul s-a schimbat. Am început să visez. Din nou, ca-n copilărie. Incredibil, eu cea care de ani de zile luptam cu depresia și anxietatea, am aflat la summit povești care m-au cutremurat până-n adâncul ființei mele. Și dacă aceste femei au trecut peste cumpene mari, eu nu aveam nici un drept să mă dau bătută. Cel mai mult m-a impresionat povestea Ramonei, femeia care a luptat cu cancerul și care privea fiecare zi ca pe o binecuvântare… Și tot eu, cea care ani de zile nu am luat o carte-n mână, timp de o lună și jumate am reușit să citesc tocmai două cărți interesante despre distrugerea obiceiurilor nocive și puterea extraordinară a minții. Iar la începutul acestui an mi-am făcut un plan bine-conturat pentru 2020 pentru că vreau o altă Simona, una total nouă, diferită de cea veche. Și mai vreau să ajung la următorul summit. Neapărat. Pentru că fiecare întâlnire de acest gen te mobilizează, te face să crezi în tine, îți dă curaj. Mai sunt femei ca mine?”
