Această duminică am decis să o dedic lui Sebastian Borza la rubrica care tinde să se înrădăcineze drept #inspiratiadeduminica.
Din mai multe motive.
În primul rând, pentru că e o persoană pe care o apreciez mult, care mă inspiră, cu care schimb idei și chiar lansez provocări menite să ne dezvoltăm mai departe și să ne facă să ieșim ambii din zona de confort.
În al doilea rând, pentru că îmi doresc să păstrez linia de subiect de duminica trecută – limbă germană și integrare. În al treilea rând, pentru că Sebastian e omul care chiar a ajuns un model de inspirație pentru foarte mulți dintre noi și cu siguranță că sunt dintre cei care se întreabă cum au fost începuturile vieții lui în Germania, de a ajuns azi să fie atât de cunoscut în diasporă.
L-am provocat la o discuție ca între prieteni și iată ce a ieșit.
„În Germania am venit acum zece ani. Decizia de a pleca din România a fost una luată greu, dar a fost definitivă. Eram student. Făceam marketing și publicitate, iar în paralel munceam pe rupte ca să mă pot ține la facultate. Cu tot romantismul vârstei de atunci, nu-mi vedeam viitorul luminos acasă.
Dar nici Germania nu m-a întâlnit prea prietenos. Am venit în perioada când noi, românii, nu aveam drept de muncă, din acest motiv a trebuit să lucrez la negru. Cei veniți în anii ceia știu despre ce vorbesc.
Apoi mi-am deschis un Gewerbe și am lucrat la Hermes ca și curier. Nici atunci nu mi-a fost mai ușor pentru că am dat dintr-o greblă în alta.
Când în sfârșit am putut să mă legalizez, m-am angajat ca și poștaș. Era prin 2014, anul când am început să am mai mult timp liber, respectiv să văd ce se întâmplă în jurul meu.
Vin dintr-o familie mai numeroasă și am mers frecvent cu frații și rudele la diferite instituții ca să îi ajut în rezolvarea mai multor probleme. Ca să anticipez întrebarea legată de cunoașterea limbii – am făcut germana în școală începând cu clasa a doua. Așa am început să înțeleg și să văd cum funcționează diferite legi aici în Germania.
Întâmplător sau ba, întrebările cu care se întâlneau rudele mele le găseam ulterior și pe facebook, puse de conaționalii noștri, respectiv, le răspundeam oamenilor în cunoștință de cauză.
A fost exact momentul când m-am gândit că un grup în care să adun toate aceste întrebări și răspunsuri ar fi soluția ideală pentru mulți. Așa a apărut binecunoscutul „Ajutor integrare români în Germania”, apoi comunitatea „Ajutor integrare cu Sebastian Borza”, după care site-ul www.ajutorintegrare.eu.
Ce ține de limba germană, video-urile pe YouTube și cărțile pe care le-am făcut pentru diaspora din Germania… și asta a venit cumva de la sine. Venit cu nivelul de germană de acasă, aici am început să o dezvolt și să o îmbunătățesc. Nu am făcut nici un curs de integrare, în schimb m-a ajutat mult comunicarea zilnică, inclusiv ziarele germane, a căror informație o traduceam și o puneam pe site.
Nu mai puțin succes în diasporă mi-au adus și podcasturile pe care le făceam cu oamenii noștri de valoare, care au mereu ceva de spus diasporei.
Acum cinci ani am scos din tipar prima mea carte cu verbe. Ideea a apărut când am remarcat faptul că video-urile de pe YouTube cu verbe aveau cele mai multe vizualizări. Cam peste 100 de mii. Am intuit că oamenii au nevoie de asta și așa a apărut Ghidul de limbă germană cu verbe. Cartea a avut un succes neașteptat de bun pentru mine. Au urmat cărțile pe nivele A1, A2, B1, la fel de utile pentru românii noștri, cu același succes neașteptat.Ultima carte la care am lucrat în pandemie și care a ieșit de sub tipar anul trecut a fost cea cu declinarea verbelor pentru nivelul B2 – C1. Ce vreau să spun cu asta? Că aceste cărți m-au ajutat în primul rând pe mine. Nivelul meu de germană azi e unul extrem de bun.
Momentan, fac cursul de germană C2, iar la toamnă planific să mă înscriu aici la facultate.
Cine e Sebastian Borza de azi? Sigur, nu mai e tinerelul de acum zece ani, naiv și visător. Dar am rămas același om integru, modest și săritor la nevoie.
Sfatul meu pentru cei care citesc acest articol/postare este să muncească dacă vor să ajungă acolo unde își doresc, să investească în ei, să se asocieze cu oameni de la care se pot inspira și pe care îi pot ei inspira. Iar dacă au o întrebare sau nevoie de ajutor să nu le fie frică sau rușine să întrebe și să ceară ajutor. Oamenii buni sunt mereu alături.”
Redactat de Daniela Juganaru
