În aceste vremuri de grea încercare pentru întreaga omenire, mulți dintre noi își îndreaptă ochii spre cer, întrebându-ne dacă Dumnezeu ne mai dă o șansă… Sabina Gugulan, protagonista acestui articol a avut aceeași întrebare acum mulți ani în urmă și Dumnezeu i-a răspuns… Pentru mine, ea este femeia lunii Martie, femeia creatoare de frumos, iar frumusețea precum se știe, va salva lumea. A avut o viață deloc simplă, ca a multora dintre noi. Lipsuri și lacrimi acasă în România, înlocuite cu greble și dezamăgiri în Germania. Dar azi a găsit un echilibru în tot ceea ce face. S-o lăsăm să ne vorbească.
Acasă. Vin dintr-o familie modestă dintr-o comună din județul Brăila, o familie numeroasă cu șase copii – cinci băieți și eu o singură fată. Acolo fac școala primară. După care la vârsta de 14 ani merg la oraș și-mi continui școala la un liceu cu profil agricol. După absolvire mă îndrept încrezătoare spre București la fratele meu cel mare, unde mă angajez în calitate de vânzătoare într-un centru comercial.
Sufletul pereche. Îmi găsesc sufletul pereche și la vârsta de 25 de ani mă căsătoresc. Duc o viață frumoasă de familie, o căsătorie bazată pe dragoste sinceră și respect reciproc, împreună realizăm o casă cu bani împrumutați de la bancă. Între timp, eu mă angajez într-un Call Center unde lucrez câțiva ani, după care mă retrag. Cauza – lipsa banilor,rata crescândă la bancă și cifra datoriilor care devenise fabuloasă. Ajung să lucrez într-un hotel unde sunt mult mai bine plătită și respectată, pot spune că a fost singurul serviciu care mi-a plăcut cel mai mult.
Familia. Noțiunea de familie însemna totul pentru mine, însă destinul mi-a jucat festa. După 11 ani am divorțat, după ce a apărut o a treia persoană între noi. El s-a îndrăgostit de o altă femeie, iar noi pus punct căsniciei de comun acord. Am continuată să locuim în aceeași casă, doar că separat.
Depresia. Am traversat o perioadă lungă de depresie, din care nu vedeam ieșire. Norocul meu era că lucram deja într-un hotel, unul renumit din București, unde aveam toată susținerea și înțelegerea colegilor.
Dumnezeu. Când dăm de greu, toți ne întoarcem cu fața la Domnul. Eu nu sunt o excepție. Am început să caut scăpare din situația mea mergând la psiholog, la biserică, rugându-mă, citind foarte mult. Toți acești pași m-au ajutat enorm în evoluția mea personală. Mă rugam seară de seară Domnului să-mi lumineze calea, să mă ajute să mă descopăr,să-mi găsesc rostul pe acest pământ. Îndreptându-mă către spiritualitate, în sfârșit, îmi găsesc liniștea.
Salvarea. Încep să-mi revin și peste vreo cinci ani mă hotărăsc să plec din țară. Doream din tot sufletul o schimbare,doream să mă rup din acel mediu pentru că așa nu mai putea continua. Îi spun fostului soț ce hotărâre am luat, și-mi iau bilet. Direcția Germania. El hotărăște să meargă cu mine. Și atunci am spus „Doamne,dacă tu așa hotărăști, așa să fie” și în toamna lui 2016 plecăm amândoi. Vă întrebați dacă m-ași întoarce în România? Nu! Deși acolo am casa mea, nu ași reveni, pentru că în România nu-mi găsesc locul, comparativ cu noua țară, unde mă simt bine, deși nu am învățat limba.
Germania. Venim în Lübeck. Muncim cu gheverbe fără asigurare și suntem păcăliți. Totuși, într-un an punem ceva bănuți deoparte. Frică și risc până când soțul meu se cunoaște un băiat din București, care la rândul lui ne face cunoștință cu Mădălina Miloaie. Tânăra acesta a fost salvatoarea noastră, a fost cea care ne-a explicat de la „a” la „z” totul despre gheverbe. Tot ea ne-a ajutat să închiriem o locuință aparte, una de vis, noi împărțind până atunci un apartament de patru camere la zece oameni. La nici o lună după asta, suntem angajați la o firmă de curățenie, unde câștig bine, dar nu pot învăța limba pentru că mă aflu printre români.
Lecții. Sunt multe. Dacă îți dorești ceva cu adevarat – reziști și poți, important e să nu te dai bătut. Eu ași fi putut să mă întorc acasă după câteva luni,dar nu m-a speriat nici munca și nici faptul că nu știu limba. Sunt ambițioasă și când îmi doresc ceva cu adevărat nu dau înapoi. Deși am clacat de multe ori, scopul meu era să mă integrez.
Pictura. Am descoperit-o anul trecut. Nu încetasem să mă rog lui Dumnezeu să îmi arate calea, pentru care am fost trimisă pe acest pământ și după ani de zile mi-am descoperit talentul, sau mai bine zis, m-am descoperit pe mine. Întâmplător, în primăvara anului trecut am fost diagnosticată cu o problemă destul de gravă la ficat. Tumoare, din spusele lor. Din fericire, nu era chiar așa. Mă rog mai intens, deși diagnosticul aflat mă aruncă iar în depresie. Dar văd într o zi pe facebook un copac și mă îndrăgostesc de el. Chiar în acea zi am mers și mi-am cumpărat toate cele necesare pentru a-l picta. Până în seară era pictat și agățat pe peretele din dormitorul nostru. A doua zi realizez prima mea pictură. Era într-o sâmbătă, țin minte ca acum 13.07.2019. Văzând că mi-a ieșit bine, mă îmbrac și plec să-mi cumpăr pânze. Continui să pictez. De atunci nu mă pot opri. Simt că este exact ceea ce-mi place. Când văd finalul fiecărui tablou radiez de fericire. Mai am de învățat multe, dar sunt o elevă sârguincioasă și răbdătoare. Între timp m-am împrietenit cu mulți pictori de la care am primit sfaturi, încurajări, critici când a fost nevoie. Au fost și sunt oameni minunați de la care am învățat și continui să o fac.
Abstracționism. Încă mi-am descoperit un stil care să mă reprezinte, pictez diferite stiluri, dar sunt atrasă de cel abstract. Îmi place să realizez picturi din cuțit și dimensiuni mari. Nu mă pot numi pictor. Tot ce fac este un hobby,este acel hobby pe care l-am așteptat atâția ani și l-am descoperit destul de târziu. Vreau totuși să cred că vine și din familie talentul, tatăl meu fiind lemnar de meserie avea în permanență creionul după ureche. Am văzut de foarte multe ori desene realizare de el pe lemn, pe pereți, pe hârtie. Desena foarte mult. Îi plăceau animale, în special, cai.
Visuri. Visez să expun într-o expoziție tot ce am adunat până acum. Și vreau să vă zic că am adunat suficiente picturi. Am avut deja propuneri de a organiza o expoziție în țară, însă nu sunt pregătită pentru acest pas, dar am încredere în mine și cu siguranță voi reuși. Cu credință în Dumnezeu și în propriile puteri. Până atunci, acum cât suntem în izolare profit la maximum pentru a învăța, a picta, a petrece timp cu mine însămi. Ceea ce vă doresc și vouă.
