Sunt mai bine de cinci ani de când lucrez cu clienții MPU (redobândirea dreptului de a conduce pe teritoriul Germaniei), timp în care am reușit să trec prin poveștile lor, să le înțeleg durerile, să dezamăgirile și mai ales 𝑭𝑹𝑰𝑪𝑰𝑳𝑬. De aceea, am decis azi să scriu mai multe la acest subiect.
Cu toate că în spatele fiecărei istorii sunt cauze diferite care au dus într-un final la pierderea dreptului de a conduce, dacă ar fi să adun la un loc câteva sute de istorii ale acestora care au trecut prin consilierea mea, cred că aș putea identifica cele mai frecvente frici:
𝑭𝒓𝒊𝒄𝒂 𝒅𝒆 𝒓𝒆𝒔𝒑𝒊𝒏𝒈𝒆𝒓𝒆 𝒔̦𝒊 𝒋𝒖𝒅𝒆𝒄𝒂𝒕𝒂̆ 𝒄𝒆𝒍𝒐𝒓 𝒅𝒊𝒏 𝒋𝒖𝒓.
Mulți dintre clienții mei nu preferă să li se facă publică istoria de frică să nu fie respinși de societate, chiar dacă acțiunile lor legate la privarea dreptului de a conduce pe teritoriul Germaniei vin din „necunoaștere” (ignoranță) a legilor. De aceea, postez zilnic informații valoroase despre legislație, test MPU etc., aici pe pagină, pe site, dar și pe canalul de youtube, iar mai nou pe tiktok.
𝑭𝒓𝒊𝒄𝒂 𝒅𝒆 𝒆𝒔̦𝒆𝒄 (𝒑𝒆 𝒎𝒐𝒕𝒊𝒗 𝒄𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒑𝒓𝒆𝒈𝒂̆𝒕𝒊𝒕 𝒔𝒖𝒇𝒊𝒄𝒊𝒆𝒏𝒕).
Atunci când intră în „esența” problemei, adică atunci când încep să înțeleagă cu adevărat ce presupune acest Medizinisch-Psychologische Untersuchung, unii fac un pas în spate pentru că „nu știu așa de bine germana”, „mai bine plec în România și picior de-al meu nu mai calcă pe aici”. Dragilor, pornind de la aceste gânduri ale voastre am și creat materiale de învățare în limba română ca voi să înțelegeți logica și structura acestui test. Detalii despre materiale de învățat și pachete în magazinul meu online.
𝑭𝒓𝒊𝒄𝒂 𝒅𝒆 𝒊𝒎𝒑𝒐𝒔𝒊𝒃𝒊𝒍𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒑𝒍𝒂𝒕𝒂̆ (𝒄𝒐𝒔𝒕𝒖𝒓𝒊 𝒔̦𝒊 𝒓𝒆𝒔𝒖𝒓𝒔𝒆).
Procesul de redobândire a dreptului de a conduce prin susținerea testului MPU poate fi costisitor și necesită resurse de timp și energie. Frica de a nu face față provocărilor financiare pe mulți îi face să lase garda jos. O opțiune pentru cei care doresc să susțină din prima acest test este plata în rate. Clienții știu deja.
𝑭𝒓𝒊𝒄𝒂 𝒅𝒆 𝒂 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒊 𝒖𝒏 𝒓𝒆𝒛𝒖𝒍𝒕𝒂𝒕 𝒏𝒆𝒈𝒂𝒕𝒊𝒗 𝒂𝒍 𝒕𝒆𝒔𝒕𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒊𝒎𝒆𝒅𝒊𝒂𝒕 𝒅𝒖𝒑𝒂̆ 𝒆𝒙𝒂𝒎𝒆𝒏.
Despre Testul MPU circulă diferite povești „strașnice” prin online, iar frica de întrebările psihologului sunt una dintre ele. Știu asta nu din auzite, ci din discuțiile cu clienții mei, care au mai trecut printr-o încercare, dar fără succes. Vă înțeleg frica și sunt aici să vă ajut, consiliez, ofer tot suportul necesar până veți reuși cu brio acest test.
Dragii mei, voi cei care sunteți în consiliere ce alte frici mai aveți și cu care ați putea completa această listă? Pentru cei care v-ați identificat în cele descrise de mine mai sus și nevoie de ajutorul profesionist al unei echipe bine pregătite, puteți lăsa un mesaj în privat sau suna la +49 (0)172 14 11 140.
👉 https://www.facebook.com/instructorAutoRomanConsilierMPUGermania
👉 https://www.youtube.com/@VioricaRobina
👉 https://www.tiktok.com/@vioricarobina1111