La nouă ani am auzit pentru prima dată de la mama – draga mea, nu mai ești un copil, ești o femeie!!

La 17 ani am auzit „gura lumii” spunând – dacă nu te măriți până la 20 de ani, ești fată bătrână.

La 28 de ani am auzit pentru prima dată de la una din fiicele mele – mama, tu nu mă înțelegi, ești deja bătrână.

Recunosc, m-am speriat de fiecare dată când am auzit asta… Eram încă un copil, dar pentru alții deja matur, eram suplă, cu pielea netedă, și cu fluturi în stomac, dar pentru alții bătrână…

Frica de bătrânețe a început să mă urmărească din tinerețe și a mers mână în mâncă cu frica de singurătate, frica de a nu deveni o povară pentru altcineva, frica de a nu deveni respingătoare pentru bărbatul de alături. Dar! Anii frumoși ai tinereții, anii când eram frumoasă, suplă, cu pielea netedă, i-am trăit plină de responsabilități – casă, familie, copii, job-uri… Stau eu acum și mă întreb – oare eram mai fericită atunci? Mai liberă? Mai independentă? Cu siguranță că NU!

Fericirea și libertatea mea absolută, care, paradoxal dar nu este umbrită de nici o frică, a venit acum la 51 de ani! Și știți de ce? Deoarece cu cât mai mult înaintez în vârstă, cu atât sufletul meu se purifică, întinerește. Acum sunt împăcată cu mine însămi. Acum am conștientizat că frumusețea mea nu depinde de vârstă, ci de mine. Am ajuns la o vârstă când pentru exterior (riduri, păr grizonat, piele flască etc.) nu pot face prea multe, dar pentru suflet, am o eternitate în față. Și liniștea asta a mea lăuntrică, iese în afară și îmi întinerește exteriorul.

Iar acum mă adresez vouă, femeilor trecute de 50 de ani, care considerați că viața voastră social-activă se apropie de sfârșit – câte dintre voi mai sunt ca mine? Câte dintre voi doresc o schimbare dar v-ați rătăcit în cifrul anilor? Câte dintre voi sunteți cuprinse de frica bătrâneții? Veniți la Summit-ul din 03.11.2019 ca să vă povestesc despre cum am luat eu viața de la capăt la 45 de ani și de un an sunt consilier MPU. Da eu exist!