Test MPU

Consiliere pentru testul MPU

Cine are nevoie de consiliere pentru a reuși testul MPU (medizinisch psychologisches untersuchung)?

După lege nu ai nevoie de acestă consiliere.

În condițiile preliminare care trebuiesc îndeplinite la depunerea dosarului nu se cere nicio dovadă sau certificat a unei consilieri sau pregătiri.

Un astfel de certificat este apreciat de psiholog, dar și de autoritățile de la biroul de permise. Dacă ai înțeles structura și logica acestui test, dacă știi din ce cauză ești acolo, dacă știi întrebările pe care le vei primi și răspunsurile necesare pentru a primi un răspuns pozitiv, atunci nu ai nevoie de consiliere, ai nevoie numai să îndeplinești condițiile preliminare, să aduci dovezi care susțin cele spuse acolo de tine în cazul că faci testul din cauza că ai condus sub influența alcoolului sau substanțelor interzise.

Despre mine câteva cuvinte:

Sunt instructor auto în Germania de peste 20 de ani, am instruit și susținut la obținerea permisului  în cadrul școlilor mele de șoferi împreună cu instructorii mei, sute de elevi. În 2018, în vară am luat hotărârea de a închide școlile de șoferi și de a mă concentra pe această meserie de consilier MPU.

Cu o experiență de peste 20 de ani în ceea ce privește predarea legilor traficului rutier german, ajutarea elevilor la formarea unei conduite preventive, conștientizarea unor riscuri asociate șofatului, cunoștințelor și abilităților esențiale unei conduceri sigure și eficientă și o școlarizare în acest domeniu obținând un certificat de absolvire sunt convinsă că eu pot oferi clienților mei o consiliere bună care să ducă la un rezultat pozitiv.

Pentru a putea înțelege exact cum se desfășoară exact un asemenea examen MPU și a căpăta anumite competențe cheie,  am asistat în mai multe cazuri live la examinarea unor probanți.

Iar pentru a fi la curent cu noutățile din acest domeniu urmez tot la câteva luni cursuri de specializare.

De mai bine de un an de zile de când mă dedic cu multă dragoste acestei meserii, am avut ocazia de a cunoaște mulți oameni pe care i-am ajuta de a recăpăta dreptul de conducere pe teritoriul Germaniei.


Prin consilierea mea, tu:

  • vei înțelege mai bine logica și structura acestui test,
  • vei obține claritate în desfășurarea testului și ce este necesar în cazul tău particular,
  • vei știi cu siguranță care sunt cerințele pentru un dosar complet, care dovezi medicale sunt necesare pentru o evaluare pozitivă,
  • vei ști care este comportamentul corect pe care trebuie să îl arăți în acea zi de examinare,
  • vei cunoaște întrebările pe care le vei primi la test și răspunsurile care duc la reușita testului,
  • vei face toată pregătirea în limba ta maternă, în limba română pentru a înțelege nu numai fiecare cuvânt, ci și sensul cuvântului și propoziției,
  • vei avea mai multă încredere în tine,
  • vei pierde din frica că nu te vei descurca, că nu vei înțelege, că nu vei ști cum să te comporți și ce să răspunzi,
  • șansele unei reușite vor crește considerabil.

Consilierea mea este formată din mai multe părți – module care va fi în așa fel discutată pentru cazul tău particular.

Ce este foarte important pentru ca noi să putem lucra bine împreună este să ne cunoaștem, să avem încredere unul în altul ca eu să mă pot familiariza cu cazul tău să îți pot face o imagine de ansamblu  la ceea ce te așteaptă și împreună să hotărâm demersurile.

Pentru aceasta la începutul consilieri eu am nevoie de actele tale, acte pe care tu deja le deții sau acte de care trebuie să facem rost de la instituțiile în cauză. De acest lucru ne vom ocupa noi în cazul când este necesar.
Apoi în primele ore noi doi împreună vom alcătui o schiță biografică pentru a ne putea pregăti cu un sistem bine gândit, efectiv și eficient.

Vom parcurge mai multe module în care vei învăța și cunoaște criteriile unui rezultat MPU pozitiv.

Așa vom avea încă din primele ore răspunsurile bune pentru completarea chestionarului care este de fapt prima parte a acestui test.

Atenție! Acest răspunsurile la acest chestionar trebuie să fie la fel cu răspunsurile pe care le vei da mai târziu medicului și psihologului. NU are voie să difere ceva!

Exact așa de important este să cunoaștem TOATE actele tale, tot dosarul pe care îl au cei de la permise, dosar care va fi și la instituția unde vei absolvi acest test, deci trebuie să fi conștient că psihologul a studiat dosarul tău, că și-a făcut notițe, iar tu trebuie să spui și să îți formezi răspunsurile care să fie conform cu ce scrie în dosar.

În cazul în care diferă ceva din cele spuse de tine, vei primi un rezultat negativ!

Noi doi împreună vom discuta cinstit și critic despre gândirea ta și comportamentul tău greșit care te-au adus în acestă situație. Vom analiza în detaliu  greșelile tale și vom găsi  cauzele lor. Vom găsi răspunsul care te va duce la reușita acestui test.

Apoi vom dezvolta puncte de pornire pentru schimbări de comportament, vom stabili obiective realiste, vie învăța să spui NU, vei învăța să îți schimbi anumite obiceiuri acasă, în familie, la muncă, cu prieteni. Ce tu trebuie să înțelegi ca tu ca om, așa cum ești tu acasă și la serviciu, ești același și în traficul rutier.

În faza de încercare eu te voi îndruma și te voi ajuta ca noile comportamente puse în practică și experiențele realizate să le discutăm pentru ca tu să le știi spune psihologului. Important este și consolidarea schimbărilor obținute și dezvoltarea unei strategii de evitare pentru a evita „picarea” în obiceiurile vechi. Recunoașterea anumitelor situații și prevenirea lor este un punct important în discuția cu psihologul. Trebuie să te gândești la ce poți face pentru a te asigura că nu vei mai ajunge niciodată într-o situație similară. Chiar în acest sens noi vom găsi răspunsuri individuale bazate pe situația ta de viață.

Tu te vei întreba poate:

  • va înțelege psihologul situația mea individuală?
  • va respecta el faptul că eu sunt dependent de permisul de conducere ca șofer profesionist?
  • el va ține cont de kilometrajul mare și experiența mea de conducere?
  • el va înțelege faptul că eu am fost presat de timp, că am avut stres, că aveam termine care trebuiau respectate?
  • el va crede că eu nu am fost responsabil de comportamentul meu și dădeu vina pe alți?
  • ce o să zică el dacă îi spun că mie îmi place să conduc repede?

În timpul discuției cu psihologul tu va trebui să știi să răspunzi la întrebări mai complicate, întrebări pe care mulți participanți care au făcut acest test le numesc „întrebări capcană”. Aceste întrebări sunt puse din partea lui atunci când el nu înțelege ceva și ele sunt necesare pentru ca el să poată lua o decizie corectă, pentru ca el să poată da un răspuns corect întrebării puse de biroul de permise, ca de exemplu în cazul în care ești acolo din cauză că ai condus sub influența alcoolului:

Este de așteptat ca această persoană să mai conducă în viitor sub influența alcoolului

Sau dacă ești acolo pentru că ai comis mai multe infracțiuni în traficul rutier german și ai ajuns la cele 8 puncte:

Este de așteptat ca persoana să mai comită infracțiuni  în viitor în traficul rutier

În cele din urmă, experiența arată că, în absența unei pregătiri profesionale, răspunsurile date pe baza neînțelegerii dintre tine și psiholog poate duce la un rezultat negativ.
Prin pregătirea ta cu mine, tu vei ști și înțelege cum gândește psihologul, cum trebuie să răspunzi la întrebare, cum trebuie să te exprimi, să formulezi corect răspunsul.
În pregătire tu vei învăța să vorbești despre viața ta, să prezinți informații importante, să înveți de a sorta ce trebuie spus și ce nu, vei avea curaj de a da răspunsul bun în situații dificile.

Prin consiliere tu vei fi autentic, te vei putea convinge prin cele spuse că tu în viitor nu vei mai comite acele fapte și că ai devenit un șofer bun și responsabil.

La finalul pregătiri cu mine, vei primi o dovadă în scris cu rezultatul consilieri, un certificat individual și detailat de participare,  că noi am lucrat împreună și că eu sunt de părere că tu te-ai schimbat și că tu nu vei mai comite aceste fapte care te-au adus aici.

Un astfel de certificat este apreciat și de psiholog, dar și de autoritățile de la biroul de permise. În cazul în care mai ai întrebări ne poți contacta cu drag.

Mult succes!

15 thoughts on “Consiliere pentru testul MPU

  1. Buta spune:

    Vă mulțumesc pt nu spus pt intrebari din partea psihologului.

  2. Bratu spune:

    Am nevoie de un consilier mpu

    1. Daniela Juganaru spune:

      Contactați-ne vă rog de luni până vineri între orele 17.00 și 20.00 la numărul de telefon 01721411140. Vă ajutăm.

    2. Daniela Juganaru spune:

      Bună ziua. Contactați-ne vă rog de luni până vineri între orele 17.00 și 20.00 la numărul de telefon 01721411140. Vă ajutăm. O zi bună în continuare.

      1. Mihai spune:

        Buna ziua as vrea sa ma ajute cineva sa fac un test mpu si nu stiu ce trebuie sa fac va multumesc

  3. Cristian spune:

    Mă puteți ajuta cu privire la testul Mpu

    1. Daniela Juganaru spune:

      Bună ziua. Contactați-ne vă rog de luni până vineri între orele 17.00 și 20.00 la numărul de telefon 01721411140. Vă ajutăm. O zi bună în continuare.

    2. Daniela Juganaru spune:

      Contactați-ne la numărul de telefon 01721411140

  4. almasi david spune:

    am dat de 3 ori examenul MPU si nu am reusit sant disperat oare se mai poate face ceva sant de 5 ani an Germania de 1.5 ani ma chinui sa recuperez permisu da ca ma puteti sfatui ce sa fac mai departe nr meu este 004915145871971

    1. Daniela Juganaru spune:

      Contactați-ne la numărul de telefon 01721411140

  5. Cristina spune:

    Am nevoie de un consilier MPU ptr fiul meu

    1. Daniela Juganaru spune:

      Bună dimineața. Lăsați-ne dvs un număr de contact!

  6. Ionel spune:

    Buna ma numesc ionel si am o intrebare daca am fost amelduit aicea in germania cand am luat permisul in românia mai am vreo sansa sa il preschimb in unul german daca da ce trebuie sa fac ce pasi trebuie sa urmez va multumesc mult

  7. Miclea spune:

    Buna ziu. Am nevoie de un cosilier mpu

  8. Ungureanu Magdalena Georgiana spune:

    Bună seara!Doresc câteva informații despre obținerea permisului auto in Germania

Lasă un răspuns